Alicia Keys

Format:Cutie muzician

Alicia Augello Cook (născută pe data de 25 ianuarie 1981 în New York, S.U.A.) este o cântăreață, actriță, textieră și pianistă americană.[1][2] Cunoscută sub numele de Alicia Keys, ea a fost crescută de mama sa în cartierul newyorkez Manhattan.[3] La vârsta de șapte ani, Keys a început să cânte muzică clasică la pian,[4][5] iar în anul 1997 a absolvit Școala Profesională de Artă din New York, fiind șefă de promoție.[6] Ulterior ea a frecventat cursurile Universității Columbia, însă a renunțat la studii pentru a-și putea pregăti debutul discografic.[6][7]

Primul album al Aliciei Keys, intitulat Songs in A Minor,[8] a fost un succes comercial, fiind comercializat în peste doisprezece milioane de exemplare la nivel mondial.[9] La scurt timp MTV o numea „Cea mai bună debutantă” și „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” din anul 2001.[10] La gala premiilor Grammy, ediția anului 2002, intepreta a câștigat cinci trofee, cele mai importante câștiguri fiind la categoriile „Debutul anului” și „Cântecul anului”, pentru „Fallin'”.[11] Cel de-al doilea material discografic al interpretei, The Diary of Alicia Keys,[12] a fost lansat în anul 2003 și a devenit un succes internațional, fiind vândute peste opt milioane de copii.[13] Discul a primit patru premii Grammy în 2005,[14] iar la finele aceluiași an, Keys publica primul său album în concert, intitulat Unplugged,[15] care a debutat pe prima poziție a prestigiosului clasament Billboard 200.[16]

Alicia Keys a debutat în industria cinematografică la începutul anului 2007, odată cu lansarea peliculei Așii din mânecă.[17] Pe parcursul aceluiași an, cel de-al treilea album de studio al interpretei, As I Am, a început să fie comercializat.[18] Discul s-a bucurat de succes, fiind vândut în șase milioane de exemplare și aducându-i interpretei trei premii Grammy.[19][20] În 2008 Keys a primit o nominalizare la premiile NAACP Image, pentru interpretarea sa din pelicula Viața secretă a albinelor.[21] Cel de-al patrulea material discografic din cariera cântăreței, The Element of Freedom, a fost lansat pe 15 decembrie 2009.[22][23]

Pe parcursul carierei sale, Keys a câștigat numeroase premii și este inclusă în lista celor mai bine vânduți interpreți în S.U.A., având paisprezece milioane de albume comercializate în regiune.[24] Totuși, la nivel internațional, albumele sale au fost distribuite în peste treizeci de milioane de copii, Alicia Keys devenind unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor.[24][25][26]

Biografie

Anii copilăriei și primele activități muzicale (1981 — 2000)

Alicia Augello Cook s-a născut la data de 25 ianuarie 1981 în cartierul Manhattan din New York, fiind singurul copil al familiei sale.[1][2][27] Mama sa, cu ascendenți irlandezi și italieni, Teresa Augello, este grefieră și ocazional actriță, iar tatăl său, Craig Cook, este un însoțitor de zbor afroamerican.[4][28][29][30][31] Într-un interviu acordat tabloidului britanic The Guardian, Keys declara că originile sale diferite i-au permis, pe parcursul carierei, să se exprime în diferite feluri.[2][32] Părinții săi au divorțat când ea avea doi ani, rămânând în grija mamei, alături de care a copilărit în suburbia newyorkeză Hell's Kitchen.[3] În anul 1985, având patru ani, Alicia Keys a avut o apriție televizată în emisiunea The Cosby Show, unde a cântat alături de un grup de fete.[25] Pe parcursul copilăriei Keys a urmat cursuri de canto și dans, fiind îndrumată de mama sa.[33] La vârsta de șapte ani, micuța Alicia cânta la pian muzică clasică, admirând compozitori celebri precum Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart sau Frédéric Chopin.[28] În anul 1993 Alicia Keys era înscrisă la școala Professional Performing Arts School, unde s-a alăturat unui cor, iar la paisprezece ani tânăra interpretă scria propriile cântece.[4][5] După trei ani de studii la repectiva instituție școlară, Keys a devenit șefă de promoție, obținând un certificat „valedictorian”.[6] La vârsta de șaisprezece ani Alicia Keys era admisă la Universitatea Columbia și semna un contract de management cu o casă de înregistrări de renume, Columbia Records; ulterior interpreta a încercat să găsească un echilibru între cele două, însă a renunțat la studii pentru a-și putea pregăti debutul discografic.[6][7]

Pe parcursul anului 1997 Keys a obținut un nou contract, oferit de producătorul muzical Jermaine Dupri și de compania acestuia, So So Def Recordings.[34] Ulterior interpreta a înregistrat o piesă, intitulată „The Little Drummer Girl”, care a fost inclusă pe un album de compilație al casei de înregistrări.[35] De asemenea, Keys a ajutat la compunerea cântecului „Dah Dee Dah (Sexy Thing)”, compoziție care a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului Bărbații în negru (1997).[7] În ciuda faptului că această piesa era prima înregistrare profesionistă din cariera tinerei interprete, ea nu a fost niciodată lansată pe disc single; la scurt timp contractul Aliciei Keys cu Columbia a fost anulat, din pricina unor neînțelegeri.[36] În încercarea sa de a se afirma, cântăreața l-a întâlnit pe Clive Davis, producător care a văzut ceva „special și unic” în ea.[1] Davis i-a oferit acesteia un contract cu Arista Records, companie care s-a desființat la scurt timp.[2] Totuși, Clive Davis a format o nouă casă de înregistrări în anul 2000, J Records, iar Keys a obținut ulterior un contract.[37] Începând să înregistreze diferite cântece, interpreta a purtat ,pentru o scurtă perioadă de timp, numele de scenă Wilde, însă la scurt timp s-a răzgândit, purtând numele Keys.[38] La începutul anului 2000 interpreta a înregistrat două cântece noi: „Rock wit U” și „Rear View Mirror”, compoziții care au fost incluse pe coloanele sonore ale filmelor Shaft și Dr. Dolittle 2.[39][40]

Debutul discografic și «Songs in A Minor» (2001 — 2002)

Alicia Keys în concert;
(Frankfurt — 2002)

Albumul de debut al Aliciei Keys a fost lansat la data de 5 iunie 2001, sub reprezentarea casei de înregistrări J Records.[8][41] Acesta, intitulat Songs in A Minor, a fost înregistrat cu ajutorul unor producători precum Jermaine Dupri, Brian McKnight sau Miri Ben-Ari, iar Keys a contribuit la producerea majorității pieselor de pe album.[42][43] Abordarea stilistică a discului cuprinde elemente de muzică R&B, soul și jazz.[44][45][46] Într-un interviu acordat publicației americane Billboard Keys numea discul „o fuziune între tehnicile mele clasice, muzica pe care o ascultam în copilărie și diversele experiențe din viața mea.”[43] Albumul Songs in A Minor a debutat pe prima poziție în clasamentul Billboard 200, fiind comercializat în peste 236,000 de exemplare în prima săptămână de la lansare.[47] Ulterior, materialul a primit șașe discuri de platină în S.U.A.,[48] confirmând vânzări de peste 6 milioane de exemplare.[48] De asemenea, la nivel internațional, discul a câștigat popularitate, fiind consemnate doisprezece milioane de copii vândute.[9] În timp ce popularitatea Aliciei Keys creștea, atât în țara sa natală, cât și pe plan mondial, postul de televiziune MTV o numea „Cea mai bună debutantă” și „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” din anul 2001.[10] Primul disc single al interpretei, intitulat „Fallin'”, a fost lansat în iulie 2001;[49] acesta a câștigat popularitate în țările anglofone, sporind succesul albumului de proveniență.[50][51][52]

Cel de-al doilea cântec promovat de pe albumul Songs in A Minor, intitulat „A Woman's Worth”, s-a bucurat de succes în S.U.A., ocupând poziția cu numărul șapte în prestigiosul clasament Billboard Hot 100.[53] Pentru a spori popularitatea albumului său de debut, Alicia Keys a mai lansat două piese în format de disc single: „How Come You Don't Call Me” și „Girlfriend”, însă acestea nu s-au bucurat de succesul scontat.[52][54]

Fragmente audio:

Discul Songs in A Minor a ajutat-o pe Alicia Keys să câștige cinci trofee la Gala Premiilor Grammy din 2002: „Cel mai bun cântec”, „Cea mai bună cântăreață de muzică R&B”, „Cel mai bun cântec R&B” pentru șlagărul „Fallin'”, „Cel mai bun album de muzică R&B” pentru Songs in A Minor și „Cel mai bun debut”.[11] De asemenea, piesa „Fallin'” a primit și o nominalizare la categoria „Înregistrarea anului”,[11] Alicia Keys devenind cea de-a doua cântăreață ce a reușit să câștige cinci premii Grammy într-o singură noapte, prima fiind Lauryn Hill.[56] Pe parcursul aceluiași an Keys a colaborat cu interpreta de muzică pop Christina Aguilera în vederea producerii unui cântec pentru albumul acesteia, Stripped.[57] Piesa, intitulată „Impossible”, a fost scrisă și co-produsă de Keys, care a înregistrat și vocea secundară.[57] Pe parcursul anului 2002 interpreta a avut mici apariții în seriale de televiziune din S.U.A. precum Farmece sau Visuri americane.[58]

Evoluția muzicală și materiale discografice noi (2002 — 2005)

Keys a revenit cu un nou material discografic, intitulat The Diary of Alicia Keys, la doi ani de la debut, în decembrie 2003.[12] Discul a câștigat prima poziție în clasamentul Billboard 200, fiind comercializat în peste 618,000 de exemplare în primele șapte zile;[59] acesta a stabilit un nou record pentru cele mai mari vânzari înregistrate de o cântăreață în prima săptămână de la lansare (în anul 2003).[59] Ulterior materialul discografic a primit patru discuri de platină în S.U.A., acordate pentru vânzări de peste patru milioane de exemplare.[48][60] De asemenea, The Diary of Alicia Keys a fost comercializat în opt milioane de exemplare la nivel internațional,[13] ocupând poziția cu numărul șase în clasamentul celor mai de succes albume, respectiv locul secund în ierarhia celor mai cunoscute albume de muzică R&B, ambele categorii referindu-se la recordurile feminine.[61]

Alicia Keys în 2004.

Primele cântece lansate pe disc single, „You Don't Know My Name” și „If I Ain't Got You”, s-au bucurat de succes în clasamentele de specialitate din S.U.A., Billboard Hot 100 consemnându-le prezența constant.[62][63] Următoarele două piese promovate, „Diary” și „Karma” au evoluat mediocru în clasamente,[64][65] iar șlagărul „If I Ain't Got You” a devenit prima compoziție a unei cântărețe care să rămână, fără întrerupere, în ierarhia Hot R&B/Hip-Hop Songs, pentru o perioadă mai mare de un an.[66]

Pe parcursul anului 2004 Alicia Keys a câștigat premiul „Cel mai bun videoclip R&B”, oferit în cadrul Galei MTV Video Music Awards pentru producția „If I Ain't Got You”.[67] În cadrul aceleiași ceremonii, Keys a avut un recital împreună cu Lenny Kravitz și Stevie Wonder, interpretând piesa „Higher Ground”.[68] La finele anului 2004 interpreta a publicat propriul roman, intitulat Tears for Water: Songbook of Poems and Lyrics, o colecție de poezii și versuri.[69] Titlul cărții este, conform propriilor sale declarații, fundația poeziilor sale, pentru că „toate poeziile pe care le-am scris până acum provin din lacrimile mele de bucurie, durere, suferință, depresie”.[70] Cartea a devenit un succes comercial în S.U.A., adunând peste 500,000 de dolari americani.[71] Ulterior, cartea a fost inclusă în lista celor mai de succes produse ale anului 2005, în ierarhia întocmită de publicația The New York Times.[72] în anul următor, Keys a câștigat din nou premiul „Cel mai bun videoclip R&B”, oferit în cadrul Galei MTV Video Music Awards, de această dată pentru „Karma”.[73] De asemenea, Keys a urcat încă o dată pe scena acestei ceremonii, pentru a cânta „If I Ain't Got You”, ulterior făcând un duet cu Jamie Foxx și Quincy Jones la Gala Premiilor Grammy.[74] Cei trei au interpretat o preluare a șlagărului „Georgia on My Mind”, de Ray Charles.[74] În aceeași seară, Keys a câștigat patru premii Grammy: „Cea mai bună cântăreață de muzică R&B” pentru „If I Ain't Got You”, „Cel mai bun cântec R&B” pentru „You Don't Know My Name”, „Cel mai bun album de muzică R&B” pentru The Diary of Alicia Keys și „Cea mai bună colaborare R&B” pentru „My Boo” (o colaborare cu Usher).[14]

Fragmente audio:

Alicia Keys a susținut un concert live la Brooklyn Academy of Music în iulie 2005, recital care a fost ulterior imprimat pe CD și DVD, fiind lansat sub numele Unplugged.[15] Discul conține interpretări reorchestrate ale celor mai cunoscute șlagăre ale interpretei, dar și câteva preluări.[75] Materialul discografic a debutat pe prima poziție a clasamentului Billboard 200, fiind comercializat în 196,000 de exemplare în săptămâna lansării.[16] Ulterior, Unplugged a primit discul de platină în S.U.A., fiind comercializat în peste un milion de copii în țara natală a interpretei.[48][76] Primul cântec promovat de pe acest album, intitulat „Unbreakable”, a câștigat poziția cu numărul treizeci și patru în ierarhia Billboard Hot 100.[77] Următorul disc single, „Every Little Bit Hurts”, reprezintă o preluare după șlagărul Brendei Holloway,[78] care nu s-a bucurat de succes comercial.[77]

Pe parcursul anului 2005 Alicia Keys și-a deschis propriul studio de înregistrări, în Long Island, New York City, numit The Oven Studios.[79] Interpreta deține drepturi egale asupra acestei proprietăți împreună cu producătorul Kerry "Krucial" Brothers.[79] Studioul a fost proiectat de arhitectul John Storyl, care a lucrat și la proiectarea studiourilor marca Jimi Hendrix.[80] De asemenea, Keys și Brothers sunt cofondatorii unei echipe de producători muzicali, numită KrucialKeys Enterprises.[81]

Debutul în industria filmului și «As I Am» (2006 — 2008)

Alicia Keys în concert
(Lisabona19 martie 2008);

La începutul anului 2006, Keys a câștigat trei premii NAACP Image, două fiind la categoriile „Cea mai bună cântăreață”, respectiv „Cel mai bun cântec” pentru „Unbreakable”.[82] De asemenea, ea a primit trofeul Starlight Award, din partea asociației „Songwriters Hall of Fame”.[83] În octombrie 2006, Keys a înregistrat vocea personajului Mommy Martian în emisiunea pentru copii The Backyardigans, însă a cântat și o piesă nouă, intitulată „Almost Everything Is Boinga Here”.[84] La finele aceluiași an Keys a suferit o depresie ușoară, în urma decesului bunicii sale.[85] Ulterior interpreta a călătorit, pentru trei săptămâni, în Egipt.[86] Într-un interviu Keys declara:„Călătoria a fost, cu siguranță, cel mai determinant lucru pe care l-am făcut în viața mea, până în momentul de față. Era o perioadă foarte grea și ajunsesem la stadiul în care aveam nevoie — realmente — să evadez, sincer. Am fost nevoită să fug cât mai departe cu putință.”[85][86]

Alicia Keys a debutat în industria cinematografică la începutul anului 2007, odată cu lansarea peliculei Așii din mânecă.[17] Avandu-i ca și colegi de platou pe Ben Affleck și Andy García,[87] Keys a primit rolul unei assasine pe nume Georgia Sykes, interpretare care i-a adus stima colaboratorilor filmului. Actorul Ryan Reynolds aclama naturalețea interpretei, spunând despre ea că a „surprins pe toată lumea”.[88][89] În același an, Keys a primit un alt rol, în comedia Jurnalul unei dădace, bazată pe cartea omonimă, lansată în 2002.[90] De asemenea, Keys a apărut și într-unul dintre primele episoade ale serialului televizat Imperiul familiei Duque.[91]

În noiembrie 2007, Keys și-a reluat activitatea în planul muzical, lansând cel de-al treilea album de studio din cariera sa.[18] Intitulat As I Am, discul a debutat pe prima poziție a clasamentului Billboard 200, fiind comercializat în 742,000 de exemplare în săptămâna lansării.[18] Discul a obținut cele mai mari vânzări — pe o perioadă de șapte zile — din întreaga sa carieră, ajutând-o pe Keys să egaleze recordul deținut de Britney Spears în domeniul celor mai multe debuturi consecutive, direct pe prima poziție, în clasamentul Billboard.[92] As I Am a fost comercializat în aproape patru milioane de copii în S.U.A.,[19] primind trei discuri de platină din partea RIIA.[93] De asemenea, pe plan internațional au fost vândute aproximativ șase milioane de exemplare.[94] Ca rezultat al succesului comercial și critic, discul As I Am a primit cinci nominalizări în cadrul galei premiilor American Music, câștigând la două categorii.[95] Primul disc single promovat de pe acest album, intitulat „No One”, a devenit cel de-al treilea șlagăr al interpretei clasat pe prima poziție în ierarhia Billboard Hot 100 și cel de-al cincilea în lista Hot R&B/Hip-Hop Songs.[96] Următoarele trei cântece lansate de pe discul As I Am, „Like You'll Never See Me Again”, „Teenage Love Affair” și „Superwoman”, s-au bucurat de succes moderat în țările vorbitoare de limba engleză,[97][98] sporind popularitatea albumului de proveniență.[99]

Fragmente audio:

Șlagărul „No One” a fost desemnat câștigător la categoriile „Cea mai bună interpretare R&B” și „Cel mai bun cântec R&B”, la Gala Premiilor Grammy 2008.[20] În cadrul aceleiași ceremonii Keys a susținut un sucrt recital, aducându-i un omagiu lui Frank Sinatra;[100] de asemenea ea a avut un duet cu John Mayer, dar și o interpretare a șlagărului „No One”.[100] În aceeași seara Keys a fost desemnată „Cea mai bună cântăreață de muzică R&B” în cadrul premiilor Grammy.[101] Ulterior interpreta a semnat câteva contracte de promovare cu câteva companii americane precum American Express sau Energy Brands.[102][103][104] La finele anului 2008 Keys a colaborat cu chitaristul formației americane de rock alternativ The White Stripes, Jack White, pentru a realiza coloana sonoră a filmului James Bond, Quantum of Solace.[105] Piesa, intitulată „Another Way to Die” s-a bucurat de succes comercial în majoritatea țărilor în care a fost lansată.[106] La finele anului 2008 Alicia Keys juca într-o nouă producție cinematografică, intitulată Viața secretă a albinelor.[107] Rolul i-a adus interpretei o nominalizare la premiile NAACP Image, categoria „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”.[21] Ulterior, pe plan muzical, Keys a fost inclusă în clasamentul All-Time Top Artists al revistei Billboard, care ținea evidența celor mai prolifici cântăreți din istoria S.U.A., cântăreața ocupând un onorabil loc optzeci.[108] De asemenea, la Gala premiilor Grammy, ediția 2009, șlagărul „Superwoman” a fost răsplătit cu un trofeu la categoria „Cea mai bună interpretare R&B”, Keys primind și alte două nominalizări.[109]

«The Element of Freedom» și activitatea recentă (2009 — 2010)

Alicia Keys în concert (Tokio, Japonia — 2008;)

La începutul anului 2009 Alicia Keys și managerul său, Jeff Robinson, au semnat un contract Disney, una din cele mai mari companii de producție cinematografică din lume, pentru care interpreta va juca în câteva pelicule și animații.[110][111] Primul său film sub egida Disney va fi Abracadabra, o prelucrare a filmului original din anul 1958, în care Keys va interpreta rolul unei vrăjitoare care îl ispitește pe logodnicul rivalei sale.[112] De asemenea Keys și Robinson și-au deschis propriul studio de producții cinematografice, numit Big Pita, Little Pita,[113] unde interpreta se ocupă de producția, dramatismul, coloanele sonore ale filmelor, fiind și supraveghetor muzical.[114]

Pe parcursul anului 2009 Alicia Keys a colaborat cu producătorul muzical Swizz Beatz pentru a crea cântecul „Million Dollar Bill”, care a fost inclus pe cel de-al șaptelea album de studio al interpretei Whitney Houston, intitulat I Look to You.[115] De asemenea, Keys a conlucrat cu rapper-ul Jay-Z în vederea producerii cântecului „Empire State of Mind”.[116] Fiind inclusă pe discul The Blueprint 3, piesa a devenit un șlagăr în S.U.A., câștigând prima poziție în clasamentul Billboard Hot 100.[117] În mai 2009, Keys a fost implicată într-o controversă mediatică, în momentul în care Swizz Beatz făcea publică relația sa cu interpreta.[118] Ulterior, tabloidul The Boston Globe anunța: „Swizz și înstrăinata sa soție, Mashonda, sunt implicați în prezent într-un divorț amar. El neagă declarațiile conform cărora Alicia este vinovată de încheierea mariajului său.”[119]

Fragmente audio:

În iunie 2009, Societatea Americană a Compozitorilor, Autorilor și Editorilor i-a încredințat Aliciei Keys premiul „Golden Note”, care este oferit interpreților „care au realizări remarcapile pe parcursul carierei”.[120] Cel de-al patrulea album de studio al cântăreței, intitulat The Element of Freedom, a început să fie comercializat la finele anului 2009.[22][23] Discul a debutat pe poziția secundă a ierarhiei Billboard 200, fiind comercializat în 417,000 de exemplare în săptămâna lansării.[121] Pentru a promova acest material discografic, Keys a avut diferite apariții televizate la postul Black Entertainment Television.[122] Primele două cântece promovate, „Doesn't Mean Anything” și „Try Sleeping with a Broken Heart” au evoluat bine, la modul general, în clasamentele de specialitate,[123][124][125] sporind popularitatea albumului de proveniență.[126] Cel de-al treilea disc single promovat, intitulat „Put It in a Love Song”, este o colaborare cu interpreta de muzică R&B Beyoncé Knowles,[127] iar „Empire State of Mind (Part II) Broken Down” va fi promovat în Europa la începutul anului 2010.[128] Într-un clasament realizat de revista Billboard, care îi ierarhizează pe cei mai prolifici interpreți ai anilor 2000, Keys se află pe poziția cu numărul cinci,[129] iar șlagărul său, „No One”, se află pe treapta a șasea în topul celor mai de succes piese din ultimul deceniu.[130]

Alicia Keys va juca rolul pianistei Philippa Schuyler, cea care era considerată a fi un copil supradotat în anii 1940, într-un film intitulat Compositions in Black and White.[130] Scenariul peliculei se bazează pe cartea cu același nume, publicată de Kathryn Talalay în anul 1995.[131]

Stilul muzical

Alicia Keys în concert
(Lisabona19 martie 2008);

Fiind o pianistă desăvârșită, Keys incorporează pianul frecvent în compozițiile sale, abordând teme precum feminismul, iubirea și eșecul amoros.[2][71] Printre interpreții care au influențat-o cel mai puternic se numără Prince, Nina Simone, Barbra Streisand, Marvin Gaye, Quincy Jones, Donny Hathaway și Stevie Wonder.[132][133][134] Stilul muzical abordat de interpretă își are rădăcinile în muzica gospel și cea soul, fiind complementat de chitări bas și tobe sincronizate.[135] Keys încorporează adesea pianul clasic în muzica sa, făcându-l să fuzioneze cu stiluri precum R&B, soul și jazz,[136][137] însă odată cu lansarea albumului As I Am, interpreta a început să experimenteze și alte genuri muzicale, precum pop sau rock.[135][138][139] Criticul muzical Patrick Huguenin, de la New York Daily News, este de părere că incluziunea riff-urilor de pian în muzica interpretei a fost factorul care i-a asigurat succesul timpuriu.[66] Revista Jet este de părere că Alicia „prosperă” prin „măiestria pianului, cuvinte și o voce melodioasă”.[140] Ziarul britanic The Independent îi examina stilul muzical, spunând că este compus din „muzică blues măgulitoare, susținută prin ritmuri hip-hop”, observând că versurile ei „foarte rar se abat de la chestiuni amoroase”.[141] Revista Blender o numea pe Keys „prima interpretă de muzică pop a noului mileniu care este capabilă să producă o schimbare.”[142]

Profilul vocal al interpretei se încadrează în categoria altistelor, iar întinderea sa vocală măsoară aproximativ trei octave.[66][143] Fiind numită adesea „Prințesa muzicii soul”,[141][144] Keys a fostă apreciată pentru „vocea sa puternică, curată și pasionată”,[145][146] însă unii critici au simțit că glasul său este „fabricat din punct de vedere emoțional”,[145][146] interpreta cântând adesea în afara tessiturii naturale.[145][146] Compozițiile Aliciei Keys au fost de multe ori criticate pentru lipsa de profunzime, abilitățile sale de textieră fiind puse la îndoială.[135][145] Versurile pieselor sale au fost numite „generice, clișee care gravitează în jurul banalităților.”[145] Jurnalistul Greg Kot, de la Chicago Tribune, spunea despre muzica interpretei că „țintește spre statutul de hit, neavând nicio viziune artistică”.[146] Totuși, Jon Pareles de la revista Blender a declarat că liniile melodice ale cântecelor sale compenseaza existența versurile slabe,[138] iar Gregory Stephen Tate de la The Village Voice compara compozițiile lui Keys cu muzica anilor 1970.[26]

Joanna Hunkin de la ziarul The New Zealand Herald a participat la unul dintre concertele Aliciei Keys, în public aflându-se și cântăreața Kylie Minogue.[147] Ulterior jurnalista spunea că Minogue „era la fel de captivată de spectacol, ca și ceilalți 10,000 de oameni prezenți”.[147] Hunkin și-a continuat recenzia, spunând despre Minogue că „era prințesa muzicii pop care se înclina în fața reginei muzicii soul”.[147] Jurnalista a caracterizat interpretarea de început a lui Keys, numind-o „izbitoare, hiper-giratorie”, continuând cu aprecieri asupra energiei interpretei, declarând despre aceasta următoarele: „[este o] energie cu cifră octanică înaltă, pe care cele mai multe formații ar păstra-i pentru finalul recitalurilor.”[147] La finele recitalului său, publicul „țipa și implora pentru un nou bis”.[147] Hillary Crosley și Mariel Concepcion de la revista Billboard remarcau faptul că interpretările Aliciei Keys sunt „extrem de coordonate”, atenția publicului fiind în „permanență captivată”.[148] Conform aceleiași recenzii, spectacolul respectiv s-a încheiat cu ovațiile publicului, Keys „dovedind că o interpretare dinamică, în combinație cu muzica superioară întotdeauna câștigă”.[148]

Pe parcursul carierei sale, Keys a câștigat numeroase premii și este inclusă în lista celor mai bine vânduți interpreți în S.U.A., având paisprezece milioane de albume comercializate în regiune.[24] Totuși, la nivel internațional, albumele sale au fost distribuite în peste treizeci de milioane de copii, Alicia Keys devenind unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor.[25][26][24]

Filantropie și acțiuni de caritate

Alicia Keys cântând în East Rutherford, recitalul său fiind o parte a seriei de concerte Live Earth.

Alicia Keys este membru co-fondator și ambasator la nivel internațional al organizației non-profit Keep a Child Alive, care se ocupă cu distribuirea medicamentelor în zonele afectate de HIV și SIDA din Africa.[149] De asemenea, interpreta se implică adesea în diverse acțiuni de caritate. Spre exemplu, la finele anului 2005, Keys și liderul formației U2, Bono, au înregistrat piesa „Don't Give Up”, care a fost lansată la data de 1 decembrie, în „Ziua mondială de luptă împotriva maladiei SIDA”;[150] toate profiturile obținute în urma comercializării acestui disc au fost utilizate în scopuri filantropice.[151] Pe parcursul anului 2006 Keys a vizitat câteva țări africane, precum Uganda sau Kenya, pentru a promova lupta împotriva maladiei HIV.[152][153][154] Acțiunile de caritate ale interpretei au fost înregistrate și încorporate într-un documantar intitulat Alicia in Africa: Journey to the Motherland, disponibil publicului începând cu aprilie 2008.[155]

Alicia Keys a susținut financiar organizația non-profit „Frum tha Ground Up”, care oferă copiilor și adolescenților nevoiași burse de studiu.[156][157] La data de 2 iulie 2005, interpreta a susținut un recital în Philadelphia, Pennsylvania, parte a seriei internaționale de concerte caritabile Live 8.[158] Pe parcursul aceluiași an, Keys a cântat în cadrul mai multor concerte care au avut ca scop strângerea de fonduri pentru refacerea zonelor devastate de uraganul Katrina.[159][160] La data de 7 iulie 2007 Keys și Keith Urban au interpretat șlagărul „Gimme Shelter” în East Rutherford, New Jersey, recitalul lor fiind parte componentă a seriei internaționale de concerte caritabile Live Earth, menite să încurajeze activismul împotriva încălzirii globale.[161][162]

Pentru a aduce un omagiu victimelor atentatele din 11 septembrie 2001, Keys a interpretat piesa „Someday We'll All Be Free” în cadrul recitalului caritabil America: A Tribute to Heroes.[163] De asemenea, la data de 11 decembrie 2007, interpreta a participat la concertul organizat cu ocazia oferirii premiului Nobel pentru pace din Oslo, Norvegia, alături de alți artiști.[164] Pe parcursul anului 2008, Keys a conlucrat cu Joss Stone și Jay-Z pentru a realiza un cântec dedicat campaniei prezidențiale susținute de Barack Obama.[165] Ca răsplată a acțiunilor filantropice, Alicia Keys a primit o distincție în cadrul premiilor BET 2009, fiindu-i onorate contribuțiile umanitare.[166] La data de 22 ianuarie 2010, Alicia Keys a participat la teledonul organizat în favoarea victimelor seismului care a lovit statul Haiti la începutul aceluiași an.[167][168][169]

Discografie

Albume de studio
Albume în concert

Premii Grammy

Premiile Grammy sunt prezentate anual de către „Academia Națională a Artelor și Științelor de Înregistrări” din S.U.A.. Alicia Keys a câștigat doisprezece premii dintre cele douăzeci și patru de nominalizări primite.[11][14][20][170][171][172]

Anul Titlul înregistrării
premiate
Distincția Rezultatul
2002 „Debutul anului” Câștigat
Fallin' „Înregistrarea anului” Nominalizare
„Cântecul anului” Câștigat
„Cea mai bună interpretă de muzică R&B Câștigat
„Cel mai bun cântec R&B” Câștigat
Songs in A Minor „Cel mai bun album R&B” Câștigat
2005 The Diary of Alicia Keys „Albumul anului” Nominalizare
If I Ain't Got You „Cântecul anului” Nominalizare
„Cea mai bună interpretă de muzică R&B” Câștigat
Diary
(împreună cu Tony! Toni! Toné!)
„Cea mai bună colaborare R&B” Nominalizare
My Boo
(împreună cu Usher)
Câștigat
„Cel mai bun cântec R&B” Nominalizare
You Don't Know My Name „Cel mai bun cântec R&B” Câștigat
The Diary of Alicia Keys „Cel mai bun album R&B” Câștigat
2006 Unbreakable „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” Nominalizare
„If This World Were Mine” „Cea mai bună colaborare R&B” Nominalizare
„If I Was Your Woman” „Cea mai bună interpretare R&B tradițională” Nominalizare
„Unbreakable” „Cel mai bun cântec R&B” Nominalizare
Unplugged „Cel mai bun album R&B” Nominalizare
2008 No One „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” Câștigat
„Cel mai bun cântec R&B” Câștigat
2009 „Lesson Learned”
(împreună cu John Mayer)
„Cea mai bună colaborare pop” Nominalizare
Superwoman „Cea mai bună interpretă de muzică R&B” Câștigat
Another Way to Die „Cel mai bun videoclip (scurt)” Nominalizare

Note

  1. ^ a b c en allmusic.com. „Biografia Aliciei Keys pe site-ul allmusic”. Accesat în . 
  2. ^ a b c d e en guardian.co.uk. „Interviu cu Alicia Keys”. Accesat în . 
  3. ^ a b en guardian.co.uk. „Sora soul”. Accesat în . 
  4. ^ a b c en chinadaily.com.cn. „Aliciei Keys”. Accesat în . 
  5. ^ a b en thaindian.com. „Alicia Keys: decodată”. Accesat în . 
  6. ^ a b c d en nytimes.com. „A fi Alicia Keys înseamnă să ai talent și control”. Accesat în . 
  7. ^ a b c en Revista Jet. „Cântăreței debutante Alicia Keys i se potrivește de minune materialul „Songs in a Minor". Accesat în . 
  8. ^ a b en itunes.apple.com. „Prezentare album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  9. ^ a b en metro.co.uk. „Alicia anunță noi concerte”. Accesat în . 
  10. ^ a b en buzzworthy.mtv.com. „Interpretul săptămânii: Alicia Keys”. Accesat în . 
  11. ^ a b c d en vh1.com. „Premiile Grammy 2002 — lista câștigătorilor”. Accesat în . 
  12. ^ a b en itunes.apple.com. „Prezentarea generală a albumului The Diary of Alicia Keys. Accesat în . 
  13. ^ a b en timesonline.co.uk. „Ascensiunea Aliciei Keys”. Accesat în . 
  14. ^ a b c en cbsnews.com. „Lista câștigătorilor Premiilor Grammy”. Accesat în . 
  15. ^ a b en new.music.yahoo.com. „Alicia Keys câștigă prima poziție”. Accesat în . 
  16. ^ a b en billboard.com. „Alicia Keys ajunge la cel de-al treilea album care câștigă prima poziție”. Accesat în . 
  17. ^ a b en thecinemasource.com. „Interviu cu Alicia Keys”. Accesat în . 
  18. ^ a b c en itunes.apple.com. „Prezentarea albumului As I Am. Accesat în .  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "AliciaAIA12" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  19. ^ a b en today.msnbc.msn.com. „Seria de concerte marca Alicia Keys ia startul astazi”. Accesat în . 
  20. ^ a b c en mtv.com. „Lista câștigătorilor de la Premiile Grammy 2008”. Accesat în . 
  21. ^ a b en naacp.org. „Lista câștigătorilor de la Premiile NAACP Image” (PDF). Accesat în . 
  22. ^ a b en rap-up.com. „Alicia Keys va aștepta libertatea”. Accesat în . 
  23. ^ a b en itunes.apple.com. „Prezentarea discului The Element of Freedom. Accesat în . 
  24. ^ a b c d en riaa.com. „Lista celor mai bine vânduți interpreți în S.U.A”. Accesat în .  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "AliciaStil19" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  25. ^ a b c en theage.com.au. „Viața secretă a Aliciei Keys”. Accesat în . 
  26. ^ a b c en villagevoice.com. „Extensiile unei femei”. Accesat în . 
  27. ^ en post-gazette.com. „Biografia Aliciei Keys”. Accesat în . 
  28. ^ a b en rollingstone.com. „Biografia Aliciei Keys”. Accesat în . 
  29. ^ en timesonline.co.uk. „Aliciei Keys, fata care l-a făcut pe Bob Dylan să plângă”. Accesat în . 
  30. ^ en mtv.com. „Copilăria Aliciei Keys, la TV”. Accesat în . 
  31. ^ en startribune.com. „Tot mai multe chei se adună în viața Aliciei Keys”. Accesat în . 
  32. ^ en contactmusic.com. „Alicia evită abuzul originilor sale”. Accesat în . 
  33. ^ en thaindian.com. „Muzica și dansul au ferit-o pe Alicia Keys de pericole”. Accesat în . 
  34. ^ profm.ro. „Biografie Alicia Keys”. Accesat în . 
  35. ^ en discogs.com. „Discografia completă a Aliciei Keys”. Accesat în . 
  36. ^ en mtv.com. „Biografia Aliciei Keys”. Accesat în . 
  37. ^ radioboss.ro. „Biografie Alicia Keys”. Accesat în . 
  38. ^ en mtv.com. „Alicia Keys își împărtășește secretele cu Jane. Accesat în . 
  39. ^ en japantimes.co.jp. „Alicia Keys: 'Songs in A Minor'. Accesat în . 
  40. ^ en allmusic.com. „Prezentarea generală a filmului 'Dr. Dolittle 2'. Accesat în . 
  41. ^ en allmusic.com. „Recenzie album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  42. ^ en allmusic.com. „Producătorii albumului Songs in A Minor. Accesat în . 
  43. ^ a b en launch.yahoo.com. „Recenzie album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  44. ^ en rollingstone.com. „Recenzie album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  45. ^ en slantmagazine.com. „Recenzie album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  46. ^ en villagevoice.com. „Recenzie album — Songs in A Minor. Accesat în . 
  47. ^ en billboard.com. „Keys a debutează pe prima poziție în Billboard”. Accesat în . 
  48. ^ a b c d en riaa.com. „Certificatele emise de RIIA pe numele Aliciei Keys”. Accesat în .  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "AliciaSIAM9" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  49. ^ en billboard.com. „Turneul Aliciei Keys începe pe 22 ianuarie”. Accesat în . 
  50. ^ en acharts.us. „Pozițiile ocupate de cântecul „Fallin'" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  51. ^ en acharts.us. „Pozițiile ocupate de albumul Songs in A Minor în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  52. ^ a b c en allmusic.com. „Poziții ocupate în clasamentele de specialitate — discuri single din era «Songs in A Minor»”. Accesat în . 
  53. ^ en billboard.com. „Informații referitoare la discul 'Totally Hits 2002'. Accesat în . 
  54. ^ en acharts.us. „Pozițiile ocupate de cântecul „Girlfriend" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  55. ^ en imdb.com. „Următoarea regină a muzicii soul”. Accesat în . 
  56. ^ en bbcamerica.com. „Da, America, Amy Winehouse este o celebritate”. Accesat în . 
  57. ^ a b en bbcamerica.com. „Christina Aguilera și Alicia Keys cooperează pentru „Impossible". Accesat în . 
  58. ^ en imdb.com. „Profilu Aliciei Keys pe site-ul imdb.com — lista aparițiilor”. Accesat în . 
  59. ^ a b en findarticles.com. „Verizon Ladies — primul turneu al anului 2004”. Accesat în . 
  60. ^ en billboard.com. „Keys — plăcut surprinsă de nominalizările la Grammy”. Accesat în . 
  61. ^ en koreatimes.co.kr. „Diva R&B este în oraș”. Accesat în . 
  62. ^ en billboard.com. „Clasamentul discurilor single rămâne sub asediul OutKast”. Accesat în . 
  63. ^ en billboard.com. „Usher blochează clasamentul discurilor single, din nou”. Accesat în . 
  64. ^ en billboard.com. „Ciara menține „Goodies" în top”. Accesat în . 
  65. ^ en billboard.com. „Pozițiile ocupate de cântecul „Karma" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  66. ^ a b c en nydailynews.com. „Viața secretă a Aliciei Keys”. Accesat în . 
  67. ^ en news.bbc.co.uk. „Premiile MTV Video Music Awards 2005 — lista câștigătorilor”. Accesat în . 
  68. ^ en blender.com. „Outkast, Jay-Z domină Premiile MTV”. Accesat în . 
  69. ^ en cbsnews.com. „Poeziile Aliciei Keys”. Accesat în . 
  70. ^ en findarticles.com. „„In Tears for Water: Songbook of Poems and Lyrics". Accesat în . 
  71. ^ a b en dailytelegraph.com.au. „Alicia Keys — Superfemeie”. Accesat în . 
  72. ^ en rollingstone.com. „Lista câștigurilor obținute de interpreții de muzică contemporană”. Accesat în . 
  73. ^ en guardian.co.uk. „Green Day, cei mai de succes la gala Premiilo MTV”. Accesat în . 
  74. ^ a b en guardian.co.uk. „Late Ray Charles, marele câștigător al Premiilor Grammy”. Accesat în . 
  75. ^ en billboard.com. „Alicia Keys îmbină vechiul și noul într-un material Unplugged. Accesat în . 
  76. ^ en billboard.com. „Alicia Keys râvnește colaborări ciudate”. Accesat în . 
  77. ^ a b en allmusic.com. „Poziții ocupate în clasamentele de specialitate — discuri single din era «Unplugged»”. Accesat în . 
  78. ^ en andpop.com. „Alicia Keys devine «Unplugged»”. Accesat în . 
  79. ^ a b en mixonline.com. „Alicia Keys își deschide propriul studio de înregistrări”. Accesat în . 
  80. ^ en proaudiodesign.com. „Prezentarea studioului Oven”. Accesat în . 
  81. ^ en rollingstone.com. „Colaboratorul Aliciei, Krucial, pe cont propriu”. Accesat în . 
  82. ^ en billboard.com. „Premiile Image îi onorează pe Foxx, Carey, Keys”. Accesat în . 
  83. ^ en ascap.com. „Alicia Keys — o legendă”. Accesat în . 
  84. ^ en mtv.com. „Trecere în revistă: știri despre Alicia Keys, Cameron Diaz, Justin Timberlake, Lance Bass, Beyonce și mulți alții”. Accesat în . 
  85. ^ a b en dailymail.co.uk. „Sub analiză: Alicia Keys”. Accesat în . 
  86. ^ a b en popmatters.com. „Alicia Keys: „From near-breakdown to breakthrough with Yes I Am". Accesat în . 
  87. ^ cinemarx.ro. „Prezentarea generală a filmului Așii din mânecă. Accesat în . 
  88. ^ en movies.ign.com. Așii din mânecă o transformă pe Alicia Keys din artistă în asasină”. Accesat în . 
  89. ^ en mtv.com. „Alicia Keys în primul său film”. Accesat în . 
  90. ^ en mtv.com. „Alicia Keys își consolidează cariera la Hollywood”. Accesat în . 
  91. ^ en tv.yahoo.com. „Distribuția episodului „One Man Is an Island" din serialul Imperiul familiei Duque. Accesat în . 
  92. ^ itunes.apple.com. „Alicia Keys câștigă pentru a patra oară prima poziție în clasamentul Billboard 200, cu albumul As I Am. Accesat în . 
  93. ^ en riaa.com. „Lista certificatelor emise de RIIA”. Accesat în . 
  94. ^ en reuters.com. „Turneul Aliciei Keys se îndreaptă spre America de Nord”. Accesat în . 
  95. ^ en ca.reuters.com. „Cântărețul R&B Chris Brown a măturat premiile American Music”. Accesat în . 
  96. ^ en ca.reuters.com. „Pulsul clasamentelor”. Accesat în . 
  97. ^ en allmusic.com. „Poziții ocupate în clasamentele de specialitate — discuri single din era «As I Am»”. Accesat în . 
  98. ^ en billboard.com. „Alicia Keys anunță următorul single și următorul album”. Accesat în . 
  99. ^ en acharts.us. „Evoluția albumului As I Am în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  100. ^ a b en billboard.com. „Interpretările de la Premiile Grammy au îmbinat clasicul și contemporanul”. Accesat în . 
  101. ^ en yamahapromos.ca. „Alicia Keys câștigă un premiu Grammy”. Accesat în . 
  102. ^ en reuters.com. „Alicia Keys și Dove(R) oferă femeilor o abordare proaspată din anii tinereții lor”. Accesat în . 
  103. ^ en okmagazine.com. „Interviu cu Alicia Keys”. Accesat în . 
  104. ^ en prnewswire.com. „Martin Scorsese îi alege pe Andre Agassi, Sheryl Crow, Ellen DeGeneres, Alicia Keys și Shaun White pentru noua campanie American Express(R)”. Accesat în . 
  105. ^ en independent.co.uk. „Prima ascultare: Another Way to Die, coloana sonoră a filmului Quantum of Solace, Alicia Keys și Jack White”. Accesat în . 
  106. ^ en acharts.us. „Evoluția piesei „Another Way to Die" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  107. ^ en reuters.com. „Dakota Fanning și Alicia Keys, atrase de "Bees". Accesat în . 
  108. ^ en billboard.com. „Clasamentul Billboard All-Time Top Artists”. Accesat în . 
  109. ^ en content.grammy.com. „Lista nominalizărilor de la Premiile Grammy 2009”. Accesat în . 
  110. ^ en disneydreaming.com. „Alicia Keys va lucra cu Disney”. Accesat în . 
  111. ^ en theboombox.com. „Alicia Keys semnează un contract cu Disney”. Accesat în . 
  112. ^ en mtv.com. „Știri despre Justin Timberlake, Michael Jackson, Britney Spears”. Accesat în . 
  113. ^ en seattletimes.nwsource.com. „Alicia Keys și-a deschis propriul studio de producții cinematografice”. Accesat în . 
  114. ^ en variety.com. „„Mouse locking up Keys". Accesat în . 
  115. ^ en top40.about.com. „Recenzie: Whitney Houston — „Million Dollar Bill". Accesat în . 
  116. ^ industria-muzicala.ro. „Videoclip Jay-Z feat. Alicia Keys – Empire State of Mind”. Accesat în . 
  117. ^ en billboard.com. „Jay-Z face legea în Billboard Hot 100, iar Lady Antebellum debutează în top10”. Accesat în . 
  118. ^ en click.ro. „Alicia Keys s-a logodit cu un bărbat căsătorit”. Accesat în . 
  119. ^ en boston.com. „Alicia Keys se întâlnește cu un rapper”. Accesat în . 
  120. ^ en billboard.biz. „Stargate, Tricky Stewart și The-Dream sunt cei mai buni textieri, conform ASCAP”. Accesat în . 
  121. ^ en billboard.com. „Susan Boyle stă în calea succesului Aliciei Keys”. Accesat în . 
  122. ^ en „Alicia Keys va avea o interpretare la Jazz Fest”. Accesat în .  Text " author caymannewsservice.com" ignorat (ajutor)
  123. ^ en allmusic.com. „Poziții ocupate în clasamentele de specialitate — discuri single din era «The Element of Freedom»”. Accesat în . 
  124. ^ en acharts.us. „Evoluția cântecului «Doesn't Mean Anything» în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  125. ^ en acharts.us. „Evoluția cântecului «Try Sleeping with a Broken Heart» în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  126. ^ en acharts.us. „Evoluția discului «The Element of Freedom» în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  127. ^ en examiner.com. „Noul single al Aliciei Keys circulă pe internet”. Accesat în . 
  128. ^ en digitalspy.co.uk. „Alicia Keys va lansa propria versiune a „Empire". Accesat în . 
  129. ^ en billboard.com. „Clasamentul celor mai buni interpreți ai deceniului”. Accesat în . 
  130. ^ a b en billboard.com. „Clasamentul celor mai bune piese ale deceniului”. Accesat în .  Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "AliciaELEMENT18" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
  131. ^ en amazon.com. „Prezentarea cărții Compositions in Black and White. Accesat în . 
  132. ^ en people.com. „Cheia succesului”. Accesat în . 
  133. ^ en ew.com. „Deschizând uși”. Accesat în . 
  134. ^ en telegraph.co.uk. „Discul săptămânii: The Diary of Alicia Keys, de Alicia Keys”. Accesat în . 
  135. ^ a b c en nytimes.com. „Un star neo-soul așa cum este el: cultivând rebelitatea interioară”. Accesat în . 
  136. ^ en seattletimes.nwsource.com. „La șase ani după succesul "Minor", Alicia Keys este încă o celebritate”. Accesat în . 
  137. ^ en popmatters.com. „Recenzia albumului Songs in A Minor. Accesat în . 
  138. ^ a b en popmatters.com. „Recenzia albumului As I Am. Accesat în . 
  139. ^ en allmusic.com. „Recenzia albumului As I Am. Accesat în . 
  140. ^ en JET. „Alicia Keys își petrece timpul cu premii, CD-uri de succes, turnee și carți?”. Accesat în . 
  141. ^ a b en independent.co.uk. „Alicia Keys: prințesa muzicii soul”. Accesat în . 
  142. ^ en blender.com. „Recenzie album: The Diary of Alicia Keys. Accesat în . 
  143. ^ en canada.com. „Alicia Keys: cântă, dansează, mocnește”. Accesat în . 
  144. ^ en rollingstone.com. „Alicia Keys: Viitoarea regină a muzicii soul”. Accesat în . 
  145. ^ a b c d e en washingtonpost.com. „Alicia Keys: încă se încălzește”. Accesat în . 
  146. ^ a b c d en chicagotribune.com. „Producția înceată nu îi împlinește Aliciei Keys visul”. Accesat în . 
  147. ^ a b c d e en nzherald.co.nz. „Recenzie: Kylie merge la concertul Aliciei Keys”. Accesat în . 
  148. ^ a b en billboard.com. „Recenzie concert: Alicia Keys Keys”. Accesat în . 
  149. ^ en reuters.com. „Fundația Green Family sponsorizează organizația Keep a Child Alive, a Aliciei Keys”. Accesat în . 
  150. ^ en news.bbc.co.uk. „Alicia Keys și Bono pregătesc un cântec pentru Africa”. Accesat în . 
  151. ^ en news.bbc.co.uk. „Alicia Keys și Bono cooperează pentru un cântec de caritate”. Accesat în . 
  152. ^ en mtv.com. „Știri despre Gwyneth Paltrow, Chris Martin, Obie Trice, Notorious B.I.G., Jessica Simpson și alții”. Accesat în . 
  153. ^ en prnewswire.co.uk. „Alicia Keys și organizația Keep a Child Alive vizitează Africa”. Accesat în . 
  154. ^ en usatoday.com. „Alicia Keys în Kenya pentru un proiect HIV”. Accesat în . 
  155. ^ en reuters.com. „Documentarul Aliciei Keys, Alicia in Africa: Journey to the Motherland, disponibil acum”. Accesat în . 
  156. ^ en usatoday.com. „Alicia Keys donează bani grupului „Frum tha Ground Up". Accesat în . 
  157. ^ en usatoday.com. „Alicia Keys oferă burse de studii în valoare de 5,000 de dolari”. Accesat în . 
  158. ^ en rollingstone.com. „Keys, Peas se alătură Live 8”. Accesat în . 
  159. ^ en mtv.com. „Kelly, Stones, Kanye adăugați pe lista masivului memorial”. Accesat în . 
  160. ^ en findarticles.com. „Celebritățile concertează pentru strângerea de fonduri care are ca scop refacerea zonelor devastate de uraganul Katrina”. Accesat în . 
  161. ^ en blender.com. „Live in here!”. Accesat în . 
  162. ^ en spin.com. „Live Earth New York se desfășoară pe un stadion gigantic”. Accesat în . 
  163. ^ en newsweek.com. „Știri despre Alicia Keys”. Accesat în . 
  164. ^ en nobelpeaceprize.org. „Informații despre concertul „Nobel Peace Prize". Accesat în . 
  165. ^ en timesonline.co.uk. „Joss Stone va înregistra un cântec pentru Barack Obama”. Accesat în . 
  166. ^ en mtv.com. „Premiile BRIT îi aduc un omagiu lui Michael Jackson”. Accesat în . 
  167. ^ en news.bbc.co.uk. „Alicia Keys și Bono se alătură concertului organizat pentru ajutorarea sinistraților din Haiti”. Accesat în . 
  168. ^ en mtv.co.uk. „Alicia Keys, Bono și Justin Timberlake pentru Haiti”. Accesat în . 
  169. ^ en digitalspy.co.uk. „Alicia Keys și Coldplay deschid teledonul pentru Haiti”. Accesat în . 
  170. ^ en usatoday.com. „Lista nominalizărilor de la Premiile Grammy 2005”. Accesat în . 
  171. ^ en usatoday.com. „Lista nominalizărilor de la Premiile Grammy 2006”. Accesat în . 
  172. ^ en grammy.com. „Lista nominalizărilor de la Premiile Grammy 2009”. Accesat în . 

Legături externe