Regatul Greciei

Format:CadruInfo foste ţări

The Parthenon in Athens.jpg

Acest articol este parte a seriei despre

Istoria Greciei

Civilizațiile egeene
Civilizația heladică (2800-1060 î.Hr.)
Civilizația cicladică (3000-1100 î.Hr.)
Civilizația minoică (3650-1170 î.Hr.)
Civilizația miceniană (1550-1175 î.Hr.)
Grecia antică
Era „întunecată” a Greciei (1175-750 î.Hr.)
Perioada arhaică în Grecia (750-490 î.Hr.)
Grecia clasică (490-336 î.Hr.)
Grecia elenistică (336-146 î.Hr.)
Grecia romană (146 î.Hr.-395 d.Hr.)
Grecia medievală
Imperiul Bizantin
Grecia otomană
Grecia modernă
Războiul de Independență
Regatul Greciei
Ocuparea Greciei de către Puterile Axei
Războiul civil grec
Dictatura coloneilor
Republica Elenă
Istoria Greciei pe subiecte
Istoria militară a Greciei
Istoria constituției elene
Nume ale grecilor
Istoria artei Greciei
Cronologia Greciei

Regatul Greciei (limba greacă: Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος, Vasíleion tīs Elládos) a fost un stat înfiinţat în urma prevederilor Convenţiei de la Londra din 1832 a Marilor Puteri – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Monarhia din iulie Franceză şi Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internaţional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independenţă totală. Regatul Greciei a fost urmaşul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independenţă al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia şi a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, şi a durat până în 1974, când, la sfârşitul perioadei de şapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară şi a fost proclamată a treia Republică Elenă.

Casa de Wittelsbach

Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 şi au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când contele a fost asasinat. Din 1831, Grecia s-a scufundat în luptele unui război civil. În acest moment, Marile Puteri au hotărât să transforme Grecia în regat. În timpul Conferinţei de la Londra din 1832, Regatulu Unit, Franţa şi Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, şi de aceea a fost instituit un consiliu de regenţă, care a condus ţara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaţionali bavarezi. În acele vermuri, chiar şi monarhul se autointitula „consilier şef”.


Revoluţia de pe 3 septembrie

Din 1843, nemulţumirea populară faţă de Otto şi „bavarocraţia” sa ajunsese la un punct culminant, iar masele largi au făcut presiuni tot mai mari pentru proclamarea unei constituţii liberale. Dacă la început Otto a refuzat să accepte o constituţie care să-i reducă puterile absolute, după ce trupele germane au fost retrase din ţară, grecii au pregătit o lovitură de stat. Pe 3 septembrie 1843, infanteria condusă de Ioannis Makriyannis s-a adunat în piaţa palatului din Atena. Rebelii au refuzat să se întoarcă în cazărmi până când regele nu accepta promulgarea constituţiei. Această lege fundamentală prevedea ca în cabinetul de miniştri să fie acceptaţi numai greci, ca în ţară să se organizeze alegeri pentru un Parlament şi ca Otto să mulţumeasă personal liderilor rebeliunii. Otto a cedat presiunii mulţimii şi a acceptat toate cererile.

Casa de Oldenburg-Glücksburg

După ce regele Otto a fost detronat în 1862, a fost ales în fruntea ţării prinţul de 17 ani Vilhelm al Danemarcei, care urma să fie monarh constituţional. El a domnit 50 de ani, iar perioada în care s-a aflat în fruntea ţării este amintită pentru extinderea graniţelor ţării, progresul economic şi pentru consacrarea principiului conform căruia guvernul trebuie condus de liderul partidului care a cucerit cele mai multe voturi în alegeri, nu de politicianul preferat de rege. Regele Geroge I a fost un persoanj activ din punct de vedere politic. El a fost asasinat în 1913 în Thessaloniki, care fusese anexat recent de Grecia ca rezultat al victoriei în primul război balcanic.

Pe tronul Greciei a urmat regele Constantin I, care se remarcase în luptele pentru extinderea teritoriului naţional. El fusese educat în Imperiul German şi era căsătorit cu Sofia, fiica Kaiserului. Constantin a fost considerat un personaj progerman, spre deosebire de Eleftherios Venizelos, care era un sprijinitor al colaborării cu Tripla Înţelegere. Regele a încercat să păstreze ţara în afara conflictului mondial. Puterile Antantei l-au sprijinit pe Venizelor şi, după o perioadă tulbure cunoscută ca Schisma naţională, în timpul căreia au funcţionat două guverne, unul la Atena, altul la Salonic, Grecia s-a alăturat în cele din urmă Aliaţilor. Regele Geroge I a fost forţat să abdice în 1917 în favoarea fiului său, Alexandru. Pentru contribuţia sa la victoria aliată, Grecia a primit teritorii în Asia Mică, care aparţinuseră până atunci Imperiului Otoman, inclusiv Smirna. Regele Alexandru a murit în 1920, pe tron reîntorcându-se tatăl său, Constantin. După înfrângerea din războiul greco-turc, regele Constantin a fost obligat să abdice pentru a doua oară şi a murit în exil în Sicilia.

Regele Constantin a fost urmat de fiul să cel mare, George al II-lea. El a părăsit ţara în 1924 după proclamarea celei de-a doua Republici Elene. În 1935, după o lovitură de stat condusă de generalul Georgios Kondylis, republica a fost abolită. Restaurarea monarhiei a fost aprobată prin plebiscitul din 1935.

Regele George al II-lea s-a reîntors în ţară, unde a susţinut în continuare regimul dictatorial al lui Metaxas. În timpul invaziei germane a Greciei din 1941, regele a fugit cu guvernul în Egipt. El s-a reîntors în ţară în 1946, şi a domnit până la moartea sa din 1947.

Pe tronul Greciei s-a urcat ultimul său frate, regele Paul, care a domnit din 1947 până la moartea sa din 1964. Fiul lui, Constantin al II-lea a domnit până când a fost alungat de la putere şi exilat în decembrie 1967 de junta militară. Junta a organizat şi a supervizat cu mare atanţie plebiscitul din 1973, care a dus la abolirea monarhiei. Georgios Papadopoulos a devenit noul preşedinte al Greciei pe 1 iunie 1973.

Regimul dictatorial militar s-a încheiat efectiv în anul următor, dar regele Constantin al II-lea nu s-a mai reîntors pe tron. Problema restaurării monarhiei a fost rezolvată printr-un al treilea plebiscit din decembrie 1974, în cadrul căruia peste 69% dintre greci au votat pentru abolirea definitivă a monarhiei.


Vedeţi şi: