Vidkun Quisling

Vidkun Quisling
Portrett av Vidkun Quisling i sivile klær, ukjent datering.jpg
Date personale
Nume la naștereVidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling
Născut18 iulie 1887(1887-07-18)
Fyresdal, Telemark, Suedia-Norvegia
Decedat (58 de ani)
Cetatea Akershus⁠(en), Oslo, Norvegia
Cauza decesuluipedeapsa cu moartea (execuție de către un pluton de execuție) Modificați la Wikidata
PărințiJon Lauritz Qvisling[*]
Anna Qvisling[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriJørgen Quisling[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cu
  • Alexandra Andreevna Voronina
  • Maria Vasilijevna Quisling (disputat)
CetățenieFlag of Norway.svg Norvegia Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic
ofițer Modificați la Wikidata
Ministru-președinte al Norvegiei
În funcție
1 februarie 1942 – 9 mai 1945
Ministru al Apărării
În funcție
1931 – 1933
Prim-ministru
Precedat deTorgeir Anderssen-Rysst
Succedat deJens Isak de Lange Kobro

PremiiOrdinul Imperiului Britanic
Ordinul Sfântul Sava[*]
Comandor al Ordinului Imperiului Britanic[*]
Partid politic
Alma materNorwegian Military Academy[*]
Norwegian Military College[*]
Semnătură
150px

Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling (în norvegiană: [ˈʋɪdkʉn ˈkʋɪʃlɪŋ]  ( ascultă); n. 18 iulie 1887, Fyresdal, Suedia-Norvegia – d. 24 octombrie 1945, Oslo, Norvegia) a fost un politician norvegian. La 9 aprilie 1940, în contextul invaziei germane a Norvegiei, a preluat cu forța puterea într-o lovitură de stat susținută de naziști.

Între 1942 și 1945, a deținut funcția de ministru-președinte⁠(en), colaborând cu forțele de ocupație⁠(en). Guvernul său, denumit regiumul Quisling⁠(en), era dominat de miniștri din cadrul partidului Nasjonal Samling⁠(en), fondat de el în 1933. Guvernul colaboraționist a participat – cu și fără intenție – la „Soluția Finală” hotărâtă de naziștii germani. Quisling a fost judecat în cadrul epurării legale postbelice⁠(en) și a fost găsit vinovat de mai multe fapte penale, între care se numărau: delapidare, crimă și înaltă trădare⁠(en). A fost executat prin împușcare la Cetatea Akershus⁠(en) din Oslo, la 24 octombrie 1945. Cuvântul quisling a devenit sinonim cu trădarea, dovadă a luminii foarte nefavorabile în care au fost și sunt încă văzute acțiunile lui Quisling atât la acea vreme cât și după moartea sa.

Fiul unui pastor protestant⁠(en), Quisling a elaborat o nouă teorie pe care el a numit-o Universism⁠(en), amestecând în ea principii cvasi-creștine, dezvoltarea științifică, principii ale religiilor orientale și unele fragmente filosofice. Înainte de a intra în politică, s-a remarcat în armată, intrând în rândurile statului major în 1911 și specializându-se în afaceri rusești. A fost postat în Rusia în 1918, și a colaborat cu Fridtjof Nansen în timpul foametei rusești din 1921⁠(en) în Ucraina, revenind în Rusia pentru a lucra cu Frederik Prytz⁠(en) la Moscova. Când Prytz a plecat în 1927, Quisling a rămas singurul diplomat norvegian responsabil de gestionarea afacerilor diplomatice britanice. Pentru aceste servicii, a primit decorat cu Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor⁠(en) de către [[George al V-lea al Regatului Unit|regele George al V-lea}}, deși decorația i-a fost ulterior retrasă. A revenit în Norvegia în 1929, și a fost ministru al apărării în guvernele lui Peder Kolstad⁠(en) (1931–1932) și Jens Hundseid⁠(en) (1932–1933). Deși Quisling a căpătat ceva popularitate după ce a atacat partidele de stânga, partidul său nu a obtinut niciun loc în Storting⁠(en) și era o mișcare politică marginală la momentul loviturii de stat din 1940.

Primii ani

Contextul familial

Vidkun Abraham Lauritz Jonssøn Quisling (Despre acest sunet pronunție în norvegiană ) s-a născut la 18 iulie 1887 la Fyresdal, în județul norvegian Telemark. El era fiul pastorului protestant și genealogului Jon Lauritz Qvisling⁠(en) (1844–1930) și al soției sale Anna Caroline Bang (1860–1941),[1] fiica lui Jørgen Bang, proprietar de navă și la acea vreme cel mai bogat om din orașul Grimstad din sudul Norvegiei.[2] Qvisling ținuse prelegeri la Grimstad în anii 1870, unde una dintre elevele sale fusese Bang, cu care s-a căsătorit la 28 mai 1886 după o logodnă îndelungată. Cuplul proaspăt căsătorit s-a mutat imediat la Fyresdal, unde s-au născut Vidkun și frații săi mai mici.[2]

Numele de familie derivă de la Quislinus, un nume latinizat inventat de strămoșul Lauritz Ibsen Quislin (1634–1703), de la numele satului Kvislemark din Iutlanda, Danemarca, de unde emigrase el.[3] Cu doi frați și o soră,[4] tânărul Quisling era „timid și tăcut, dar și loial și săritor, mereu prietenos, din când în când zâmbind cald”.[5] Scrisori personale, găsite ulterior de istorici, indică și o relație caldă și iubitoare în sânul familiei.[6] Între 1893 și 1900, tatăl său a fost capelan⁠(en) în cartierul Strømsø din Drammen. Aici, Vidkun a mers la școală pentru prima oară. Era agresat de alți elevi din școală din cauza accentului lui din Telemark, dar s-a dovedit un elev bun.[7] În 1900, familia s-a mutat la Skien unde tatăl său a fost numit provost (protopop) al orașului.[8]

În domeniul academic, Quisling a dat dovadă de talent la disciplinele umane, în special la istorie, dar și la științele naturii; s-a specializat în matematică. În acest moment, însă, viața lui nu avea o direcție clară.[9] În 1905, Quisling s-a înscris la Academia Militară Norvegiană⁠(en), după ce a primit cea mai mare notă la examenul de admitere dintre cei 250 de candidați din acel an.[9] Transferându-se în 1906 la Colegiul Militar Norvegian⁠(en), a absolvit cu cea mai mare notă din istoria colegiului de până atunci, de la înființarea lui în 1817, și a fost răsplătit cu o audiență la rege.[8][9] La 1 noiembrie 1911, a fost încorporat în statul major.[9] Norvegia a rămas neutră în Primul Război Mondial; Quisling detesta mișcarea pacifistă, dar costul ridicat al războiului, suportat de celelalte țări, i-a moderat puțin părerea.[10] În martie 1918, a fost trimis în Rusia ca atașat la legația norvegiană de la Petrograd, pentru a profita de cei cinci ani în care studiase această țară.[8][11] Deși consternat de condițiile de trai pe care le-a întâmpinat, Quisling a concluzionat totuși că „bolșevicii au un control extraordinar de puternic asupra societății rusești” și s-a minunat cum Leon Troțki reușise să mobilizeze Armata Roșie atât de bine;[11] prin contrast, el a remarcat că, acordând prea multe drepturi poporului rus, Guvernul Provizoriu Rus al lui Alexandr Kerenski și-a atras propria cădere. Când legația a fost rechemată în decembrie 1918, Quisling a devenit expertul militar norvegian în chestiuni rusești.[12]

Călătoriile

Quisling și a doua sa soție, Maria⁠(en).

În septembrie 1919, Quisling a plecat din Norvegia și a devenit ofițer de informații la delegația norvegiană de la Helsinki, post ce combina politica cu diplomația.[13] În toamna lui 1921, Quisling a plecat din nou din Norvegia, de această dată la cererea exploratorului și umanitaristului Fridtjof Nansen, iar în ianuarie 1922 a sosit în capitala ucraineană Harkov pentru a contribui la efortul umanitar întreprins acolo sub egida Ligii Națiunilor.[14][15] Highlighting the massive mismanagement of the area and the death toll of approximately ten thousand a day, Quisling produced a report that attracted aid and demonstrated his administrative skills, as well as his dogged determination to get what he wanted.[16] La 21 august, el s-a căsătorit cu rusoaica Alexandra Andreevna ("Asja") Voronina,[17] fiica unui negustor ambulant. Alexandra scria în memoriile ei că Quisling i-a făcut declarații de dragoste,[18] dar după scrisorile sale către casă și după investigațiile familiei lui, se pare că nu s-a pus niciodată problema unei implicări romantice între cei doi. Se pare că Quisling a dorit doar să scoată fata din sărăcie oferindu-i un pașaport norvegian și siguranță financiară.[19]

Părăsind Ucraina în septembrie 1922, Quisling și Asja s-au întors la Harkov în februarie 1923 pentru a prelungi eforturile de ajutorare, Nansen descriind activitatea lui Quisling ca fiind „cu totul indispensabilă”.[19][20] Quisling a găsit o situație mult ameliorată și, cum nu avea parte de provocări noi, i s-a părut o călătorie mai anostă decât anterioara. A întâlnit-o însă pe Maria Vasiljevna Pasetsjnikova⁠(en) (în rusă Мари́я Васи́льевна Па́сечникова, transliterat: Maria Vasilevna Pasecinikova), o ucraineancă cu peste zece ani mai tânără. Jurnalele ei din acea vreme „indică o poveste de dragoste incipientă” în vara lui 1923, deși Quisling se căsătorise cu Asja cu un an în urmă.[19] Ea își amintește că a fost impresionată de fluența sa în limba rusă, de aspectul său arian și de comportamentul elegant.[21] Quisling se pare că s-a căsătorit cu Pasetsjnikova la Harkov la 10 septembrie 1923, deși nu au fost găsite documente legale. Biograful lui Quisling, Dahl, consideră că cel mai probabil a doua căsătorie nu a fost niciodată oficială.[22] Indiferent de aceasta, cuplul s-a comportat ca și cum ar fi fost căsătorit, și și-au celebrat aniversări ale nunții. La scurt timp după căsătorie, misiunea de ajutorare a luat sfârșit și cei trei au plecat din Ucraina, și din vara lui 1923 au pus la cale să petreacă un an la Paris. Maria dorea să vadă Europa; Quisling dorea să se odihnească după durerile de stomac de care suferise toată iarna.[22]

Paris, Europa de Est și Norvegia

Șederea la Paris a impus o lăsare la vatră temporară, pe care Quisling a înțeles-o treptat-treptat ca fiind permanentă: reducerile de cheltuieli militare însemnau că nu va mai exista un post pentru el la întoarcere.[23][a] Quisling și-a dedicat studiului mare parte din perioada petrecută în capitala Franței, citind opere de teorie politică și lucrând la proiectul său filosific, pe care l-a denumit Universism. La 2 octombrie 1923 a convins cotidianul Tidens Tegn⁠(en) din Oslo să-i publice un articol prin care cerea recunoașterea diplimatică a guvernului sovietic.[24] Șederea la Paris nu a durat atât de mult cât dorea Quisling inițial, și spre sfârșitul lui 1923 a început să lucreze la noul proiect al lui Nansen de repatriere⁠(en) în Balcani, sosind la Sofia în Noiembrie. El a petrecut următoarele două luni călătorind constant cu soția sa Maria. În ianuarie, ea a revenit la Paris pentru a avea grijă de Asja, care a preluat un fel de rol de fiică adoptivă a celor doi; Quisling li s-a alăturat în februarie.[25]

În vara lui 1924, cei trei au revenit în Norvegia, de unde Asja a plecat să stea cu o mătușă la Nisa și nu s-a mai întors.[26] Deși Quisling i-a promis că se va îngriji de bunăstarea ei, el trimitea bani neregulat, și în anii care au urmat a pierdut mai multe ocazii de a o vizita.[27] Întors în Norvegia, spre rușinea lui ulterioară, Quisling s-a găsit atras în mișcarea comunistă a laburiștilor norvegieni. Printre alte politici, el a susținut, fără succes, o „miliție populară” pentru apărarea țării de atacuri reacționare,[26] și i-a întrebat pe membrii mișcării dacă doresc să știe ce informații deține statul major despre ei, dar nu a primit răspuns. Deși scurta sa asociere cu extrema stângă pare improbabilă dat fiind direcția politică ulterioară a lui Quisling, Dahl sugerează că, după o copilărie conservatoare, era în acel moment „șomer și deprimat ... cu profunde resentimente față de statul major ... [și] într-un proces de radicalizare politică”.[28] Dahl adaugă că ideile politice ale lui Quisling de la acea vreme pot f sumarizate ca „o fuziune între socialism și naționalism”, cu simpatii categorice față de regimul sovietic din Rusia.[29]

Rusia și scandalul rublelor

În iunie 1925, Nansen i-a oferit din nou lui Quisling o posibilitate de angajare. Cei doi au început un tur al Armeniei, unde sperau să ajute la repatrierea armenilor băștinași prin mai multe proiecte propuse pentru finanțarea Ligii Națiunilor. În ciuda eforturilor substanțiale ale lui Quisling, toate proiectele au fost însă respinse. În mai 1926, Quisling a găsit un nou serviciu împreună cu vechiul său prieten și compatriot norvegian Frederik Prytz⁠(en) la Moscova, lucrând ca ofițer de legătură între Prytz și autoritățile sovietice care dețineau jumătate din firma lui Prytz, Onega Wood.[30] El a lucrat aici până când Prytz a început să pregătească închiderea afacerii la începutul lui 1927, când Quisling s-a angajat din nou ca diplomat. Afacerile britanice în Rusia erau gestionate de Norvegia, iar el a devenit noul secretar al legației; Maria a venit și ea la sfârșitul lui 1928. A izbucnit un mare scandal după ce Quisling și Prytz au fost acuzați de folosirea canalelor diplomatice pentru a scoate milioane de ruble pe piața neagră, o afirmație repetată frecvent și care ulterior avea să fie folosită pentru a susține o acuzație de „faliment moral⁠(en)”, dar nici ea și nici acuzația că Quisling a spionat pentru britanici nu a fost vreodată dovedită.[31]

Linia mai dură ce se dezvolta acum în politica rusă a dus la distanțarea lui Quisling de bolșevism. Guvernul sovietic respinsese de la prima lectură propunerile lui pentru Armenia, și obstrucționase o tentativă a lui Nansen de a ajuta la ameliorarea situației produse de foametea din Ucraina din 1928. Quisling a luat aceste refuzuri ca un afront personal; în 1929, cum britanicii erau dornici să-și reia controlul asupra misiunii diplomatice, a părăsit Rusia.[32] A fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic în grad de comandor⁠(en) (CBE) pentru serviciile aduse Regatului Unit,[32] decorație revocată de regele George al VI-lea în 1940.[33] În acest moment, Quisling primise și Ordinul Coroana României și Ordinul Sfântul Sava⁠(en) al Iugoslaviei pentru eforturile sale umanitare.[32]

Note

  1. ^ Borgen 1999, p. 273. .
  2. ^ a b Juritzen 1988, p. 11.
  3. ^ Juritzen 1988, p. 12. .
  4. ^ Dahl 1999, pp. 6, 13–14. .
  5. ^ Dahl 1999, p. 21. .
  6. ^ Juritzen 1988, p. 15. .
  7. ^ Hartmann 1970, p. 10. .
  8. ^ a b c Borgen 1999, p. 275. .
  9. ^ a b c d Dahl 1999, pp. 6–7. .
  10. ^ Dahl 1999, p. 25. .
  11. ^ a b Dahl 1999, pp. 28–29. .
  12. ^ Dahl 1999, pp. 32–34, 38. .
  13. ^ Dahl 1999, pp. 38–39. .
  14. ^ Maynard M. Cohen (). A Stand Against Tyranny: Norway's Physicians and the Nazis. Wayne State University Press. pp. 49–. ISBN 0-8143-2934-9. 
  15. ^ Dahl 1999, pp. 40–42. .
  16. ^ Dahl 1999, pp. 43–44. .
  17. ^ Yourieff 2007, p. 172. .
  18. ^ Yourieff 2007, p. 100. .
  19. ^ a b c Dahl 1999, pp. 45–47. .
  20. ^ Hartmann 1970, p. 33. .
  21. ^ Quisling 1980, pp. 30–31.
  22. ^ a b Dahl 1999, pp. 48–49. .
  23. ^ a b Dahl 1999, p. 50. .
  24. ^ Hartmann 1970, p. 30. .
  25. ^ Dahl 1999, pp. 53–54. .
  26. ^ a b Dahl 1999, pp. 54–56. .
  27. ^ Yourieff 2007, pp. 450–452. .
  28. ^ Dahl 1999, p. 57. .
  29. ^ Dahl 1999, p. 58. .
  30. ^ Dahl 1999, pp. 59–62. .
  31. ^ Dahl 1999, pp. 62–66. .
  32. ^ a b c Dahl 1999, pp. 67–69. .
  33. ^ „People”. Time Magazine. . p. 1. Accesat în . 

Bibliografie

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vidkun Quisling
  • Block, Maxine, ed. (). Current Biography Yearbook⁠(en) [Anuarul biografiilor curente]. New York, Statele Unite: H. W. Wilson. 
  • Cohen, Maynard M. (). A stand against tyranny: Norway's physicians and the Nazis [O poziție împotriva tiraniei: medicii Norvegiei și naziștii]. Detroit, Statele Unite: Wayne State University Press. ISBN 978-0-8143-2934-4. 
  • Dahl, Hans Fredrik (). Quisling: A Study in Treachery [Quisling: un studiu al perfidiei]. Stanton-Ife, Anne-Marie (trans.). Cambridge, United Kingdom: Cambridge University Press. ISBN 0-521-49697-7. 
  • Galtung, Johan (). „Is There a Therapy for Pathological Cosmologies?”. În Turpin, Jennifer E.; Kurtz, Lester R. The Web of Violence: from interpersonal to global [Pânza de păianjen a violenței: de la interpersonal la global]. Champaign, United States: University of Illinois Press. ISBN 0-252-06561-1. 
  • Hayes, Paul M. (). „Quisling's Political Ideas” [Ideile politice ale lui Quisling]. Journal of Contemporary History. 1 (1): 145–157. JSTOR 259653. 
  • Hayes, Paul M. (). Quisling: the career and political ideas of Vidkun Quisling, 1887–1945 [Quisling: cariera și ideile politice ale lui Vidkun Quisling, 1887–1945]. Newton Abbot, Regatul Unit: David & Charles. OCLC 320725. 
  • Høidal, Oddvar K. (). Quisling: A study in treason [Quisling: un studiu al trădării]. Oslo, Norvegia: Universitetsforlaget. ISBN 82-00-18400-5. 
  • Barth, E. M. (). Gud, det er meg: Vidkun Quisling som politisk filosof (în norvegiană). Oslo, Norway: Pax Forlag. ISBN 82-530-1803-7. 
  • Borgen, Per Otto (). Norges statsministre (în norvegiană). Oslo, Norway: Aschehoug. ISBN 82-03-22389-3. 
  • Bratteli, Tone; Myhre, Hans B. (). Quislings siste dager (în norvegiană). Oslo, Norway: Cappelen. ISBN 82-02-13345-9. 
  • Hartmann, Sverre () [1959]. Fører uten folk. Forsvarsminister Quisling – hans bakgrunn og vei inn i norsk politikk (în norvegiană) (ed. 2nd revised). Oslo, Norway: Tiden Norsk Forlag. OCLC 7812651. 
  • Juritzen, Arve (). Privatmennesket Quisling og hans to kvinner (în norvegiană). Oslo, Norway: Aventura. ISBN 82-588-0500-2. 
  • Ringdal, Nils Johan (). Gal mann til rett tid: NS-minister Sverre Riisnæs – en psykobiografi (în norvegiană). Oslo, Norway: Aschehoug. ISBN 82-03-16584-2. 
  • Quisling, Maria (). Parmann, Øistein, ed. Dagbok og andre efterlatte papirer (în norvegiană). Oslo, Norway: Dreyer. ISBN 82-09-01877-9. 

Surse primare

  • Yourieff, Alexandra Andreevna Voronine; Yourieff, W. George; Seaver, Kirsten A. (). In Quisling's shadow: the memoirs of Vidkun Quisling's first wife, Alexandra [În umbra lui Quisling: memoriile primei soții a lui Vidkun Quisling, Alexandra]. Stanford, Statele Unite: Hoover Institution Press. ISBN 978-0-8179-4832-0. 

Format:Legătură AC Format:Legătură AC Format:Link GA
Eroare la citare: Etichete <ref> există pentru un grup numit „lower-alpha”, dar nu și o etichetă <references group="lower-alpha"/> ori o etichetă </ref> de final lipsește