Yohanna

Format:Cutie muzician Jóhanna Guðrún Jónsdóttir (n. 16 octombrie 1990 în Copenhaga, Danemarca), cunoscută publicului larg sub pseudonimul Yohanna, este o cântăreaţă de origine islandeză.

Debutul său internaţional a fost marcat de albumul Butterflies and Elvis, lansat în prima jumătate a anului 2008 de casa de discuri Sound Factory. Albumul conţine treisprezece cântece cu influenţe din muzica pop, muzica clasică sau muzica de operă.

În mai 2009, interpreta a câştigat locul I la Söngvakeppni Sjónvarpsins (concursul de preselecţie pentru Eurovision organizat de televiziunea naţională islandeză[1]) cu piesa „Is It True?”, obţinând din partea publicului un cumul de 19.076 de voturi.[2] Prin câştigarea acestei competiţii, Yohanna a fost desemnată reprezentanta Islandei la Concursul Muzical Eurovision 2009, unde s-a clasat pe poziţia secundă.[3]

Biografie

Copilăria şi primele activităţi muzicale (1990—2004)

Jóhanna Guðrún Jónsdóttir s-a născut la data de 16 octombrie 1990 în Copenhaga şi a manifestat o atracţie puternică pentru muzică de la o vârstă relativ fragedă[3]. Conform propriilor declaraţii, ea cânta şi fredona diferite piese înainte de a putea vorbi corect gramatical[3][1]. La vârsta de doi ani s-a mutat împreună cu familia în oraşul Reykjavík. Şase ani mai târziu s-au stabilit în oraşul-port Hafnarfjörður, locul în care Yohanna avea să cunoască succesul pentru prima dată[1][4].

La vârsta de opt ani, Yohanna a participat alături de şapte sute de copii la preselecţiile unui concurs local de muzică, unde a fost remarcată de profesoara de canto María Björk[5]. Aceasta i-a oferit tinerei cântăreţe un loc la şcoala sa de teorie muzicală pentru copii, unde Yohanna a putut învăţa lucruri elementare în ceea ce priveşte interpretarea muzicii pop[1]. Profesorii săi au fost uimiţi de calitatea şi fineţea glasului său, dar şi de controlul şi maturitatea cu care îşi folosea ambitusul vocal generos în interpretarea diferitelor piese muzicale[6]. Yohanna şi-a impresionat ascultătorii şi prin rapiditatea cu care memora liniile melodice, dar şi prin modul în care adapta diverse cântece la propriul său stil interpretativ[4].

Cântăreaţa a intrat pentru prima oară într-un studio de înregistrări la vârsta de nouă ani, când a început să lucreze la primul său album.[5] În anul 2000 i s-a lansat pe piaţa islandeză primul material discografic, care, deşi a fost imprimat într-un număr mic de exemplare, s-a bucurat de un succes semnificativ.[1] Al doilea LP din cariera sa a fost lansat în anul următor, 2001, continuând seria de succese pe plan local.[4] Spre sfârşitul anului 2003 a înregistrat un album de colinde, care a ajutat-o să îşi consolideze statutul de mică vedetă în Islanda.[7] La vârsta de treisprezece ani, Yohanna era deja o interpretă de notorietate în această ţară, cele trei albume înregistrate obţinând mai multe discuri de platină la nivel naţional.[5][7]

Adolescenţa şi debutul internaţional (2005—2008)

Fișier:Yohanna (Butterflies and Elvis).jpg
noicon]]Yohanna dezvăluie două maniere diferite de interpretare: o voce caldă de-a lungul strofelor şi un timbru puternic la refren.

În urma unei decizii luate de părinţii şi managerul său la începutul anului 2004, Yohanna şi-a întrerupt activităţile muzicale publice pentru o perioadă de timp, pentru a îşi continua studiile.[8] Având încă de la vârsta de treisprezece ani un contract încheiat cu reprezentantul casei de înregistrări Sony BMG, Tommy Motolla (cunoscut pentru colaborările sale cu interprete precum Mariah Carey, Diana Ross, Jennifer Lopez sau Thalía), cântăreaţa şi-a petrecut adolescenţa în New York şi Los Angeles alături de producători şi instructori muzicali de renume.[9]

Pe parcursul celor trei ani petrecuţi în SUA, începând cu 2005, Yohanna a înregistrat şi a creat, alături de compozitorul britanic Lee Horrocks şi inginerul de sunet Thomas Yezzi, cântece pentru albumul său de debut internaţional.[4] În paralel a interpretat şi câteva roluri pe scena teatrului Broadway.

În prima parte a anului 2008, cântăreaţa s-a reîntors în ţara sa natală, Danemarca, pentru a-şi perfecţiona stilul interpretativ.[9] La scurt timp i s-a lansat pe piaţă primul album de studio realizat ca adult. Materialul discografic, intitulat Butterflies and Elvis, a fost bine primit de publicul islandez, fiind promovat de compania Sound Factory prin intermediul unei serii de concerte susţinute în Reykjavik.[1][7] Albumul Butterflies and Elvis conţine treisprezece cântece cu influenţe din muzica pop, muzica clasică şi muzica de operă.[10] Piesa „I Miss You” a beneficiat de un videoclip şi de promovare adiacentă albumului.[11]

Ulterior, Yohanna a susţinut un concert alături de Orchestra Simfonică Islandeză; toate biletele disponibile au fost vândute, iar spectacolul a fost transmis în direct de televiziunea islandeză[1][7].

Participarea la Eurovision şi succesul european (2009—prezent)

La finalul anului 2008, Yohanna s-a întâlnit în repetate rânduri cu compozitorul şi producătorul de origine islandeză Óskar Páll Sveinsson, care i-a oferit şansa de a interpreta piesa „Is It True?”.[12] Cântăreaţa a acceptat oferta, şi în prima parte a anului 2009, cântecul a fost înscris oficial în concursul Söngvakeppni Sjónvarpsins.[13] La data de 14 februarie, cu 19.076 voturi primite din partea publicului, aproape de două ori mai multe decât interpretul de pe locul doi, Ingó, Yohanna a câştigat competiţia şi a devenit reprezentanta Islandei la Concursul Muzical Eurovision 2009[2].

Turneul de promovare a fost compus dintr-o serie de mini-concerte în oraşe europene mari, precum Londra sau Amsterdam[14][9], unde Yohanna s-a întâlnit cu câţiva dintre ceilalţi participanţi la Eurovision, printre ei aflându-se Nelly Ciobanu, Lidia Kopania, Susanne Georgi sau Kejsi Tola[15][16]. Cântecul „Is It True?”, extras pe disc single, a beneficiat de un videoclip şi de promovare masivă în Islanda, unde a devenit cea mai difuzată piesă la posturile de radio.[17][18] Piesa a fost reorchestrată, fiind introduse pasaje interpretative noi.[19]

Întrucât la Concursul Muzical Eurovision 2008 Islanda ocupase locul paisprezece[20] în clasamentul general al competiţiei (cu piesa „This Is My Life” interpretată de formaţia Eurobandið), Yohanna nu a fost calificată direct în finală, fiind nevoită să concureze mai întâi în prima semifinală a concursului de la Moscova, desfăşurată pe data de 12 mai[21]. Câştigând primul loc în semifinală, cu 174 de puncte acumulate, interpreta s-a calificat în finala ce a avut loc pe 16 mai în Olympisky Arena[22][23]. Marea finală a fost câştigată de Alexander Rybak, reprezentând Norvegia, cu „Fairytale”, Yohanna obţinând locul secund, cu un total de 218 puncte. Aceasta a fost cea mai bună clasare a Islandei în cadrul concursului Eurovision, după ediţia din 1999, când Selma Björnsdóttir s-a clasat pe acelaşi loc 2 cu piesa „All Out of Luck[24][25]. În finala concursului, Yohanna a fost susţinută scenic de grupul de muzicieni islandezi format din Friðrik Ómar, Erna Hrönn Ólafsdóttir şi Hera Björk.[26][27] Piesa „Is It True?” a fost reînregistrată în limbile rusă, franceză, germană şi spaniolă[28][29], ocupând poziţii superioare în clasamentele de specialitate din Europa[30][31].

Albumul Butterflies and Elvis a fost lansat în vara anului 2009 în Uniunea Europeană, conţinând ca piesă bonus şlagărul „Is It True?”[5]. Discul s-a bucurat de succes notabil în clasamentele de specialitate din Suedia, unde a ocupat poziţia cu numărul nouăsprezece[32].

Simţul artistic

Imaginea publică

Încă din copilărie, Yohanna a fost o mică vedetă în ţara sa adoptivă, Islanda, datorită succesului obţinut prin intermediul celor trei materiale discografice lansate, care au primit în mod repetat discul de platină la nivel naţional.[1][7] La vârsta de treisprezece ani, când interpreta a semnat un contract de promovare cu Tommy Motolla, reprezentantul casei de înregistrări Sony BMG, ea a fost nevoită să se mute în SUA pentru a-şi putea dezvolta abilităţile vocale.[1][7] Astfel, cântăreaţa a intrat pentru o perioadă de trei ani într-un con de umbră, revenirea sa în atenţia publicului fiind susţinută de lansarea albumului Butterflies and Elvis (2008).[4]

Fișier:Yohanna - Final1.jpg
noicon]]Balada „Is It True?” conţine pasaje interpretate în registrul acut, dezvăluind profilul vocal de soprană al Yohannei.

Prestaţia cântăreţei la concursul Eurovision a impresionat publicul din România, care i-a acordat un total de 10 puncte în marea finală[33], compozitorul român Laurenţiu Duţă declarând că, din punctul său de vedere, Yohanna este adevărata câştigătoare a concursului[34].

Comentatorul BBC Graham Norton a criticat vestimentaţia cântăreţei, referindu-se astfel la rochia albastră purtată de aceasta în semifinală şi în finala concursului Eurovision: „probabil a căutat printr-un dulap învechit o costumaţie şi tot ceea ce a găsit a fost această rochie de domnişoară de onoare din anul 1987”[35].

Stilul muzical şi abilităţile vocale

Yohanna a manifestat de mică înclinaţii muzicale, începând să cânte chiar înainte de a învăţa să vorbească[36]. A început să studieze încă din copilărie diferite genuri muzicale în cadrul şcolii de teorie muzicală pentru copii condusă de María Björk, fiind considerată un copil supradotat.[1] În adolescenţă, cântăreaţa a exersat diferite procedee vocale alături de diferiţi instructori, producători şi compozitori din New York şi Los Angeles. În prezent, ea este studentă la Academia Islandeză de Muzică şi Artă Dramatică din Reykjavík.[1][4]

Sonorităţile de pe albumul Butterflies and Elvis au stârnit interesul criticii muzicale din Islanda[1]. Site-ul IceNews apreciază discul datorită „vibraţiilor” pe care le emană şi remarcă „o combinaţie interesantă între muzica pop clasică şi vocea frapantă” a Yohannei[7].

Compozitorul britanic Lee Horrocks, care deţine drepturile de autor împreună cu Yohanna asupra albumului său de debut, a confirmat faptul că vocea interpretei este de o unicitate nemaiîntâlnită, numindu-i glasul „foarte pur, foarte original”[7].

Veteranul inginer de sunet Thomas Yezzi o descrie drept „o fată islandeză caucaziană care are sufletul şi pasiunea unei femei creole în vârstă de cincizeci de ani. Este pur şi simplu uimitoare.”[7][37]

Prima sa profesoară de canto, María Björk, a comentat astfel calităţile interpretei: „Yohanna are o voce incredibilă; acest lucru poate fi remarcat foarte rapid. Totuşi, abilitatea care o face să fie deosebită, mai ales pentru vârsta sa fragedă, este controlul vocal complet pe care îl posedă. Poate face orice.”[6]

Discografie

Următoarea listă prezintă materialele discografice lansate de Yohanna începând din 2008, în prezent nefiind disponibile informaţii despre cele trei discuri lansate în copilărie, într-un număr limitat de exemplare, doar în Islanda, unde au primit câteva discuri de platină.

Albume de studio

Discuri single

Videoclipuri

Premii şi realizări

Anul Concursul Premiul/Etapa Rezultatul Notă
2009 Concursul Söngvakeppni Sjónvarpsins Reprezentarea Islandei la CME 2009 Câştigat
[2]
Concursul Muzical Eurovision 2009 Semifinala 1 Locul 1
[22]
Finala Locul 2
[25]
Premiile ESC Radio Cel mai bun cântec („Is It True?”) Locul 2
[38]
Cea mai bună interpretă Locul 1
[38]

Referinţe

  1. ^ a b c d e f g h i j k l en Eurovision.tv. „Yohanna - Biografie”. Accesat în . 
  2. ^ a b c en Esctoday.com. „Rezultatele din finala islandeză”. Accesat în . 
  3. ^ a b c en eurovision.tv. „Cea mai bună clasare a Islandei din ultimul deceniu”. Accesat în . 
  4. ^ a b c d e f en Eurovision.tv. „Islanda:O poveste de dragoste Dumnezeiască”. Accesat în . 
  5. ^ a b c d en esctoday.com. „Noul album al Yohannei, lansat simultan în Norvegia şi Suedia”. Accesat în . 
  6. ^ a b en yohanna.co.uk. „Yohanna - Biografie”. Accesat în . 
  7. ^ a b c d e f g h i en IceNews.is. „Primul disc internaţional al unui viitor star al muzicii soul”. Accesat în . 
  8. ^ en www.yohanna.co.uk. „Biografia Yohannei”. Accesat în . 
  9. ^ a b c en scandipop.co.uk. „Interviu cu Yohanna”. Accesat în . 
  10. ^ en amazon.co.uk. „Album de Yohanna, Butterflies and Elvis. Accesat în . 
  11. ^ en Youtube.com. „Videoclipul cântecului „I Miss you". Accesat în . 
  12. ^ en EurovisionFamily.tv. „Detalii din spatele cântecului — Prezentând-o pe Yohanna”. Accesat în . 
  13. ^ en Esctoday.com. „Ultimii doi cântăreţi calificaţi în finala islandeză”. Accesat în . 
  14. ^ en IceNews.is. „Interviu exclusiv cu participanta Islandei la Eurovision”. Accesat în . 
  15. ^ en Esctoday.com. „UKeurovision dezvăluie primele nume participante la petrecerea UKeurovision Preview Party. Accesat în . 
  16. ^ en Esctoday.com. „Olanda:18 aprilie - Concertul promoţional Eurovision”. Accesat în . 
  17. ^ is TonList.is. „Clasamentul celor mai difuzate cântece din Islanda”. Accesat în . 
  18. ^ en Escfans.com. „Islanda: Videoclipul oficial a fost lansat”. Accesat în . 
  19. ^ en OikoTimes.com. „Versiunea finală a piesei islandeze”. Accesat în . 
  20. ^ en Muzica.ro. „Rusia a câştigat Eurovision 2008. România - locul 20”. Accesat în . 
  21. ^ en Eurovision.tv. „Prima semifinală a Concursului Muzical Eurovision”. Accesat în . 
  22. ^ a b en IceNews.is. „Islanda s-a calificat în finala Eurovision”. Accesat în . 
  23. ^ en Eurovisionary.com. „Rezultatele din semifinale şi finale”. Accesat în . 
  24. ^ Ziare.com. „Norvegia a câştigat Eurovision 2009. România, pe locul 19”. Accesat în . 
  25. ^ a b en IceNews.is. „Norvegia câştigă Eurovisionul, Islanda ocupă locul secund”. Accesat în . 
  26. ^ en OikoTimes.com. „Friðrik Ómar şi Hera Björk o susţin pe Yohanna”. Accesat în . 
  27. ^ en Eurovisionary.com. „Yohanna - 5 videoclipuri noi de la petrecerea islandeză”. Accesat în . 
  28. ^ en OikoTimes.com. „Yohanna înregistrează „Is It True?" în rusă”. Accesat în . 
  29. ^ en Eurovisionary.com. „Yohanna - versiunea cântecului „Is It True?" în rusă”. Accesat în . 
  30. ^ en αCharts.com. „Poziţiile ocupate de cântecul „Is It True?" în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  31. ^ en Billboard.com. „Poziţiile ocupate de cântecul „Is It True?" în clasamentul European Oficial, compilat săptămânal de Billboard”. Accesat în . 
  32. ^ en acharts.us. „Poziţiile ocupate de albumul Butterflies and Elvis în clasamentele de specialitate”. Accesat în . 
  33. ^ TVR.ro. „Voturile juriului din România pentru finala Eurovision-2009”. Accesat în . 
  34. ^ EuropaFM.ro. „Laurenţiu Duţă: „Islanda trebuia să câştige". Accesat în . 
  35. ^ en BBC.com.uk. „Recenzie Eurovision 2009”. Accesat în . 
  36. ^ EvenimentSibiu.ro. „Norvegia a câştigat Eurovision”. Accesat în . 
  37. ^ en Eurovision.tv. „Islanda: „sufletul unei femei creole în vârstă de cincizeci de ani”. Accesat în . 
  38. ^ a b Ziare.ro. „Alexander Rybak, Yohanna, Arash şi AySel, premiaţi de ESC Radio”. Accesat în . 

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Yohanna